Urzica este o planta cu tulpina aeriana de pana la 1,5 metrii inaltime, cu flori de culoare verzuie. In scopuri medicinale se recolteaza partile aeriene sau numai frunzele, folosind manusi. Se usuca la umbra, in strat subtire.
Urzica are urmatoarele proprietati medicinale: hemostatic, diuretic, astringent, antiseptic si cicatrizant. Este recomandata consumarea plantei sub forma de ceai in bronsite si stari de avitaminoza.
Frunzele de urzica sunt folosite in bolile de rinichi, dizolvand calculii renali, totodata influentand combaterea reumatismului si a gutei.
Ceaiul din frunze de urzica are insusirea de a opri hemoragiile, motiv pentru care se recomanda in menstruatii abundente si neregulate, si hemoragii uterine dupa nastere.
Socul este un arbore care creste pana in 5 metrii inaltime, cu flori mici si albe. In scopuri medicinale se utilizeaza florile recoltate la inceputul infloririi, care se pun apoi la uscat la soare puternic.
Florile de soc au proprietati diuretice, laxative si antinevralgice. Acestea sunt recomandate pentru gripa, raceala si bronsita, in general in afectiunile aparatului respirator. Prin diureza pe care o produce se recomanda in reumatism, boli de rinichi si de vezica.
Pentru uz extern se poate folosi sub forma de bai sau cataplasme, fiind indicat pentru furuncule si arsuri, avand proprietatea de a fluidifica puroiul si de a calma durerile, facand sa se dea inapoi umflatura.
Salcia este un arbore cu o inaltime care poate ajunge si pana la 20 de metrii, cu o coroana bogata.
In scopuri medicinale se utilizeaza scoarta ramurilor, perioada optima de recoltare fiind in martie-aprilie. Aceasta se usuca la soare sau in incaperi cu o circulatie buna a aerului.
Salcia are proprietatea de a calma febra si durerile reumatice. Pentru uz intern este un bun astringent, sedativ si vasodilatator.
In un extern este cicatrizator si hemostatic. Se poate folosi sub forma de bai in ulceratii ale pielii si sub forma de gargara in afectiuni ale gatului si gurii.
Salcia trebuie folosita cu grija, nu trebuie sa depasim doza recomandata, deoarece se pot produce intoxicatii.
Rhodiola este o planta care creste la altitudini mari, pana la 3000 de metrii. Cercetatorii sunt convinsi ca aceasta planta prelungeste viata si asigura rezistenta fizica si psihica la efectele nocive din mediul inconjurator.
Aceasta planta are urmatoarele proprietati medicinale: echilibreaza functiile psihice, imbunatateste capacitatea de aparare a organismului, supravegheaza activitatea sistemului imunitar. Sub efectul stresului, creste nivelul serotoninei si al dopaminei, reducand efectul nociv al stresului asupra inimii.
La persoanele cu diabet, rhodiola accelereaza producerea insulinei, scazand nivelul glicemiei.
Rhodiola imbunatateste performanta sportivilor si creste capacitatea de rezistenta a acestora, facilitand utilizarea mai eficienta a rezervelor metabolice.
De la pin se foloseste in scop medicinal acele, dar mai ales mugurii, care se recolteaza in perioada martie-aprilie.
Mugurii contin uleiuri volatile cu proprietati antiseptice si antiinflamatorii. Nu in ultimul rand, mugurii contin tanin care reduce durerea si iritatiile, avand un efect balsamic in tuse, bronsite si alte afectiuni ale cailor respiratorii.
Ceaiul din muguri de pin are actiune diuretica. Mugurii de pin sunt un agent cicatrizant in cistite, tuse, bronsite si gripa.
Extern, infuzia de muguri de pin este recomandata pentru calmarea tenurilor inrosite si iritate.
Paducelul este un arbust inalt, pana la 8 metrii, cu frunze ovale si flori albe. Pentru scopuri medicinale se recolteaza florile si fructele; florile culegandu-se in momentul in care incep sa se deschida iar fructele se culeg toamna, cand se inrosesc.
Paducelul are urmatoarele proprietati medicinale: sedativ, vasodilatator, hipotensiv, bronhidilatator si stimuleaza sistemul nervos central al respiratiei.
Atat florile cat si fructele se pot folosi in tulburari de natura nervoasa ale inimii, fiind uscate bine in prealabil.
Paducelul este indicat in angina pectorala, miocardita, hipertensiune arteriala, emotivitate excesiva si tahicardie. Florile si fructele de paducel isi maresc efectul medicinal daca sunt asociate cu valeriana si talpa gastei.
Din compozitia plantei, in scopuri medicinale se folosesc frunzele care sunt bogate in ulei, mentol si tanin.
Sub forma de infuzie, menta este recomandata pentru durerile de stomac, litiaza renala si biliara, diaree, varsaturi si dureri de cap.
Se recomanda pentru reumatism si urticarie sub forma de ulei de menta pentru frectie.
Menta produce o usoara anestezie a mucoasei gastrice datorita mentolului, prin care se explica actiunea antiemetica. Stimuleaza secretia si functia biliara, stimuland producerea bilei, asigurand degajarea vezicii biliare.
Are o usoara actiune antifermentativa si dezinfectanta, fiind indicata in tratamentul colitei fermentative. Przenta mentolului asigura frunzelor de menta actiunea antiseptica.
Musetelul are efect sudorific, calmant, dezinfectant si antiinflamator. Este recomandat in special copiilor mici, mai ales contra crampelor si a durerilor abdominale (colici).
Extern, musetelul se administreaza sub forma de comprese, spalaturi in conjunctivite si alte boli ale ochilor, eruptii cutanate care provoaca mancarimi, gargara in dureri de dinti si in spalarea ranilor.
Baile si spalaturile cu musetel au un efect calmant, cu influenta benefica asupra intregului sistem nervos.
Musetelul usureaza scaunul insa fara a avea efect laxativ, si astfel este recomandat pentru tratamentul intern al hemoroizilor.
Musetelul este indicat si pentru ten si par, improspatand fata si ingrijind firele de par.
Macesul este cunoscut inca din vechime ca fiind o planta medicinala foarte benefica pentru organismul nostru. Fructele sale sunt apreciate pentru continutul lor bogat in vitamina C si a cantitatilor mai mici din vitaminele A si B.
In terapeutica, macesele se folosesc ca tonic vitamizant, avand proprietatea de a intari organismul. Pentru convalescenti sunt recomandate sub forma de ceai, sirop si marmelada.
Macesele au proprietatea de a mari secretia biliara, fiind indicate in afectiunile ficatului. Ele sunt recomandate in starile de inflamatie intestinala si pentru pietrele de la rinichi.
Ceaiul de macese este diuretic si este recomandat in bolile cailor urinare si de rinichi pentru o cura mai indelungata.
Levantica este o planta originala din zona mediteraneana, iar la noi se cultiva ca planta ornamentala si aromatica.
In scopuri medicinale, florile se folosesc sub forma de infuzie, care are actiune calmanta asupra sistemului nervos, recomandandu-se in migrene si boli de inima care au la baza un substrat de origine nervoasa.
Ceaiul de levantica mareste diureza, secretia biliara, putand fi folosit in amestec cu alte plante in tratamentul bolilor de rinichi si de ficat. Din florile de levantica se poate prepara un otet aromatic, cu care se fac frictiuni in caz de raceala, gripa si stari febrile.
Florile de levantica alunga moliile din dulap si parfumeaza placut hainele. Ele intra si in compozitia aromatizantului pentru bai, a produselor cosmetice si nu in ultimul rand in parfumuri.
Lemnul dulce este o planta cu flori mici, liliachii si fructe spinos-paroase. In scopuri medicinale se recolteaza radacinile si rizomii dupa caderea frunzelor, primavara devreme sau toamna.
Lemnul dulce are urmatoarele proprietati medicinale: fluidizeaza secretiile traheobronsice, are actiune diuretica, antiinflamatoare si antiulceroasa, laxativ si purgativ in functie de doza.
Este indicat in artrite, dismenoree, ulcer gastric, faringita, bronsita, constipatie si calculoza renala.
Cu radacina se pot indulci ceaiurile si se amelioreaza gustul neplacut al unor medicamente. In multe tari se foloseste la prepararea tutunului si al berii.
Se recomanda a nu fi utilizat de catre bolnavii de hipertensiune.
Jneapanul este un arbust cu tulpina ramificata, ale carui crengi stau culcate pe pamant. De la acesti arbusti putem folosi pentru efectele lor terapeutice mugurii sau vlastarii tineri. Din aceste parti se obtin substante cu efect antiinflamator, regenerator al tesutului osos in procesele de decalcifiere. Este recomandat in caz de reumatism, osteoporoza si artoze.
Daca este folosit sub forma de infuzie, are efect diuretic si antiseptic. Ca antiinflamator este este recomandat in inflamatiilor cailor respiratorii, insotite de tuse si bronsite.
Jneapanul este un remediu natural pentru tratarea tuselor, laringitelor, durerilor reumatice, inflamatiilor renale si tenuri iritate si inrosite.
In scopuri medicinale se folosesc doar semintele de in ajunse la maturitate. O cantitate de 1-2 linguri de seminte de in regleaza cele mai rebele constipatii, prin actiunea lor mecania asupra intestinelor.
Ceaiul preparat din semintele de in este recomandat in tratarea inflamatiilor intestinale si in litiaza renala.
Utilizat extern, este un bun calmant si antiseptic. Sub forma de cataplasme sau ulei este indicat pentru furuncule, cistite si arsuri. Inul are proprietatea de a calma durerile, de a le racori si de a vindeca rana mai rapid.
Ienuparul este un arbust ramificat, fructele sale fiind folosite in medicina. Din aceste fructe se poate prepara un ceai cu actiune diuretica si antiseptica, dand rezultate bune in bolile de rinichi.
Ceaiul din aceste fructe este recomandat pentru bronsite, tuse, reumatism, guta, micsorarea balonarilor stomacale si eliminarea toxinelor din organism.
Se poate folosi si tinctura de ienupar. Aceasta fiind recomandata pentru cistita, nefrita si uretrita. De asemenea este un remediu foarte puternic in tratarea orhitelor si epididimitelor.
Ienuparul mai este recomandat pentru pietre la rinichi si la vezica, infectii intestinale, boli de piele, cancer, diabet si boli nervoase.
Ginsengul este cea mai cunoscuta si cercetata planta din China. Componentele utilizate din planta sunt radacinile.
Ginsengul are proprietati adaptogene (adica ajuta organismul sa suporte mai bine conditiile variate ale mediului extern) si antistres. Totodata aceasta planta este utila pentru toate varstele prevenind imbatranirea si mentinand forta si pofta de viata. Ginsengul are efecte antiinflamatoare, antioxidante ai ajuta la prevenirea cancerului.
In Extremul Orient, este utilizata ca sedativ, afrodiziac, impotriva anemiei, slabirii memoriei si a malnutritiei.
Desi extractul de ginseng nu este medicament, este de preferat ca persoanele cu hipertensiune si cardiacii sa consulte un medic inainte de a-l folosi. Dozele mici pot produce cresterea tensiunii arteriale, pe cand dozele mari pot produce scaderea acesteia.
Galbenelele se pot intalni in intreaga tara pe terenuri necultivate sau pe marginea drumurilor, fiind o planta cu tulpina inalta si flori centrale de culoarea galbena. Se recolteaza florile fara codite cand sunt complet dezvoltate.
Pentru uz intern sunt recomandate in caz de gastrite, ulcer gastric, colecistita, inflamatii ale colonului si osteoporoza.
Pentru un extern sunt recomandate pentru acnee, degeraturi, rani, leziuni ulceroase ale sanilor, micoze si osteoporoza.
Sunt recomandate pentru reglarea ciclului mentrual. Tratamentul consta in luarea a cate 30 de picaturi de tinctura cu putina apa, de 3 ori pe zi, cu o saptamana inainte de aparitia fluxului menstrual.
Galbenelele se pot folosi ca infuzie, tinctura, alifie, bai de sezut si perna de flori.
Coada soricelului creste in cantitati mari pe campii si pe drumuri inguste de la tara, are flori albe si un parfum acrisor.
Aceasta planta este recomandata in special femeilor, influentand in toate privintele intr-un mod favorabil organele genitale, indiferent ca este vorba despre un ciclu neregulat sau despre menopauza. Mai are efecte benefice si in cazul inflamatiilor ovarelor, alungand durerile rapid.
Ceaiul de coada soricelului este recomandat pentru durerile de cap, ameteli, greturi, stimularea formarii sangelui. Ceaiul stimuleaza si activitatea renala regulata, balonarile si crampele stomacale, stimuleaza si activitatea intestinala, astfel avand grija ca scaunul sa fie regulat.
Coada soricelului poate fi folosit ca infuzie, tinctura, alifie si bai de sezut.
Coada calului este o planta caracterizata prin doua tipuri de tulpini: fertile, care apar primavara si sterile care apar la inceputul verii. In scopuri medicinale se folosesc tulpinile sterile, perioada optima pentru recoltare fiind lunile iulie-septembrie.
Are proprietati antimicrobiene, antiseptice, dezinfectante, este un bun expectorant, bronhidilatator si diuretic.
Este recomandat in caz de : anemie, tuberculoza pulmonara, reumatism si bronsite. In bolile de rinichi si de vezica are efect diuretic prin actiunea antimicrobiana prin uleiul volatil pe care il contine. Prin diureza pe care o produce actioneaza favorabil in bolile de inima, ficat si piele.
Chimenul sau chimionul este folosit in bucatarie drept condiment, la aromatizarea unor bauturi alcoolice sau are si proprietati medicinale.
Proprietatile medicinale le au fructele, care au o culoare galben-bruna, un miros caracteristic, puternic aromat si un gust amarui.
Chimenul stimuleaza secretiile gastrice, regleaza functiile stomacului, este un antiinflamator intestinal, antiseptic gastric, un bun diuretic si fluidifica secretiile bronhice.
Aceasta planta este indicata balonarilor intestinale, pentru anorexii (marind pofta de mancare), bronsite si enterocolite.
In cazul femeilor care tocmai au nascut si alapteaza, chimenul mareste cantitatea de lapte.
Ceaiul negru este cunoscut in intreaga lume datorita proprietatii sale antioxidante si beneficiile sale pentru frumusete.
Ceaiul negru este recomandat mai ales pe perioada iernii, imbunatatind rezistenta la frig. Acesta poate inlocui cu usurinta cafeaua, insa trebuie limitata consumarea la cel mult 2 cani pe zi, altfel putand provoca insomnii si stari de agitatie.
Ceaiul negru previne cancerul si bolile vasculare, contribuie la scaderea colesterolului si la reducerea mesei de grasime din organism. Acest ceai stimuleaza digestia si arderile de grasimi, fiind recomandat persoanelor supraponderale sau celor care vor sa slabeasca.
Ceaiul negru este recomandat si pentru hidratarea tenului. Se fac cateva cubulete de gheata de ceai negru si se maseaza zona fetei, stimuland totodata si circulatia sangelui.
Ceaiul verde are un afect asemanator cu cafeaua, intrucat contin acelasi principiu activ - cofeina, insa in proportii mai mici.
In compozitia acestui ceai se gasesc multe substante cu proprietati antioxidante.
Ceaiul verde are urmatoarele beneficii asupra sanatatii noastre:
- previne aparitia cancerului daca este consumat regulat
- scade nivelul colesterolului din sange
- limiteaza coagularea anormala a sangelui
- reduce glicemia
- protejeaza ficatul impotriva substantelor toxice
- distruge radicalii liberi care participa la procesul de imbatranire
- are proprietati antibacteriene
- blocheaza reactiile alergice
- stimuleaza metabolismul, adica arderea mai rapida a caloriilor
Ceaiul verde trebuie consumat imediat dupa infuzare, sau sub forma de extract concentrat.
Afinul este un arbust scund cu frunze ovale, pe crengutele caruia cresc fructe negre cu un gust acrisor. Acesti arbusti sunt raspanditi indeosebi in zonele de munte.
Datorita unui principiu activ numit mirtilina sau insulina vegetala pe care o contine, afinul scade nivelul zaharului din sange. Pentru acest remediu se poate face un ceai pe baza frunzelor de afin.
Fructul are proprietati antidiareice. Daca sunt consumate proaspete, in cantitate mare ele regleaza scaunele, fac sa inceteze fermentatiile intestinale, ajuta la eliminarea gazelor si restabilesc pofta de mancare.
Se recomanda culegerea fructelor cand sunt la maturitate, in iulie-august, in timp ce funzele se pot culege pana in luna septembrie.
Aloe Vera, prin natura sa este bogata in calciu si este singura sursa vegetala bogata in vitamina B12. Este o planta cu frunze tari, avand o coaja verde si pulpa transparenta, pulpa fiind partea care contine proprietati curative. Ea curge din planta ca un lichid incolor, dar care se tranforma in gel odata de ajunge pe piele.
Aceasta planta are proprietati de a grabi procesul de vindecare a ranilor. Mai mult, aceasta stimuleaza digestia, circulatia limfatica si functionarea rinichilor.
Toate partile din aceasta planta pot fi folosite in scop medicinal. Coaja este folosita ca si laxativ, in timp de pulpa a fost folosita pentru arsuri si rani de mii de ani.
Modul de administrare a plantelor medicinale pe cale bucala este sub forma de ceaiuri. Exista 2 tipuri de ceaiuri de plante:
1. preparat cu frunzele sau florile unei plante care se numeste infuzie si se face turnand apa fiarta peste planta, cu scopul de a elibera in apa principiile active.
2. decoctul care se face din partile lemnoase ale plantei (scoarta, radacina, seminte) care se fierb in apa.
Folosirea plantelor pentru un extern se face prin cumpararea unor preparate deja realizate, cum ar fi cremele sau lotiunile. O alta metoda este prepararea personala a bailor de plante, compreselor sau folosirea acestora pentru inhalatii.
Utilizarea plantelor pentru prevenirea si tratarea bolilor este cea mai veche forma de medicina cunoscuta. Specialiastii spun ca echilibrul natural al principiilor active din plante este mai putin nociv si mai eficace decat cel al medicamentelor de sinteza cu ingredient activ.
Specialistii au crezut intotdeauna ca folosirea unei plante intregi este modul ideal de a mari capacitatea naturala de vindecare a organismului si de a ajuta la restabilirea echilibrului.
Desi o planta poate fi folosita doar pentru un anumit ingredient, ceilalti compusi ai ei pot limita sau intensifica actiunea principiului primar, sau pot preveni efectele secundare. O parte din preparate contin principii active extrase din intreaga planta iar altele contin doar unul sau doi compusi.
